News

„A înviat” teroristul nr.1 din lume, despre care Rusia spunea că l-ar fi ucis

„A înviat” teroristul nr.1 din lume, despre care Rusia spunea că l-ar fi ucis
September 29, 2017

Abu Bakr al-Baghdadi, liderul grupării islamiste Stat Islamic, despre care se credea că a murit într-un raid aerian al forţelor militare ruse din Siria, a transmis un mesaj audio, după 11 luni de tăcere. Înregistrarea are 46 de minute şi a fost difuzată de organizația media Al-Furqan, care are legături cu grupul jihadist.

Data la care a fost făcută înregistrarea audio nu este clară, dar Baghdadi face referire la amenințările lansate de Coreea de Nord la adresa Japoniei și a Statelor Unite. Acest element le permite experţilor să afirme că liderul ISIS este în viaţă, desi armata rusă anunţa, la 22 iunie, că l-a ucis pe Baghdadi într-un raid aerian, în Siria. Ulterior, ministrul american al Apărării a declarat că liderul grupării jihadiste Statul Islamic este încă în viață.

Înregistrarea, în mare parte dedicată scripturilor, este prima din noiembrie 2016, când, după lansarea unei ofensive ISIS asupra oraşului la Mosul, el le cerea oamenilor săi să lupte până la moarte. Baghdadi ar fi părăsit orașul la începutul anului 2017, îndreptându-se probabil către frontiera irakiano-siriană.

Liderul Statului Islamic a apărut o singură dată în public, în iulie, 2014 la moscheea al-Nouri din Mosul, al doilea oraș ca mărime din Irak.

Share

Articole pe aceeași temă

0 Commentarii

Nu exista comentarii!

Nu sunt comentarii la acest moment, nu doriți să adăugați un comentariu?

Scrie un comentariu

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.
Câmpurile necesare sunt marcate cu *