News

ANALIZĂ: Abandonarea South Stream, cea mai mare înfrângere geopolitică a lui Putin

ANALIZĂ: Abandonarea South Stream, cea mai mare înfrângere geopolitică a lui Putin
December 3, 2014

Anunţul făcut de Vladimir Putin la Ankara, privind abandonarea construcţiei gazoductului South Stream pe sub Marea Neagră spre Bulgaria şi apoi către centrul Europei prin Balcani şi Ungaria, a fost primit de mulţi oficiali şi analişti cu surprindere. Pentru România, singura ţară din regiune care a refuzat constant, prin preşedintele Traian Băsescu, orice asociere cu South Stream, este o veste de două ori bună.

1

Pe de o parte, slăbeşte, chiar dacă nu scapă de tot de împresurarea rusească, iar pe de alta, importanţa ei energetică regională creşte, scrie România Liberă.

Din 2007, când South Stream a fost lansat ca alternativă la proiectul european Nabucco, ruşii au semnat acorduri cu aproape toate statele din Balcani, Ungaria, Italia şi Austria pentru construcţia gazoductului. Acesta urma să atingă continentul în Bulgaria, la Varna, să treacă prin Serbia spre Ungaria şi Austria, cu ramificaţii în Macedonia, Republica Srpska (entitatea sârbă a Bosniei-Herţegovina), Croaţia, Slovenia, în drum spre Italia. O ramificaţie spre Slovacia a fost, de asemenea, discutată. Toată lumea din regiune, cu excepţia Ucrainei şi României, părea să profite şi o vreme lucrurile păreau să meargă bine pentru Rusia. Nabucco a fost abandonată, ruşii au obţinut acordul Turciei ca gazoductul să treacă prin apele sale teritoriale, au avut loc ceremoniile de demarare a construcţiei pe partea rusă şi bulgară a Mării Negre, Gazprom a achiziţionat majoritatea în compania sârbă de petrol şi gaze, iar România stătea izolată, cu multe voci reproşându-i lui Traian Băsescu poziţia inflexibilă şi lipsită de viziune faţă de Rusia.

Apoi au venit conflictul din Ucraina, anexarea Crimeii şi dublarea peste noapte a preţului gazului pentru Ucraina de către Gazprom şi explozia inexplicabilă a unei conducte de pe teritoriul Ucrainei. Brusc, liderii europeni au realizat ce ameninţare reprezintă dominaţia rusească asupra livrărilor de gaz către Europa şi au decis să aplice legislaţia europeană în materie de competiţie, care interzice producătorului să deţină şi conductele şi cere ca acestea să poată fi utilizate în ambele sensuri, atât dinspre Rusia spre Europa, cât şi dinspre ceilalţi producători, cum ar fi Norvegia către consumatorii europeni. Gazprom a respins aceste solicitări chiar şi după ce Comisia Europeană a lansat o procedură anti-monopol împotriva gigantului rus şi au continuat să mizeze pe acorduri bilaterale cu statele membre.

Chiar şi în condiţiile sancţiunilor împotriva Rusiei adoptate de Statele Unite şi Uniunea Europeană, South Stream a continuat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ungaria şi Austria şi-au reafirmat susţinerea pentru South Stream, şeful OMV, Gerhard Roiss, a făcut lobby entuziast împotriva sancţiunilor şi în favoarea South Stream, iar Bulgaria a acordat în luna mai un contract de construcţie companiei ruseşti Stroytransgaz, controlată de omul de afaceri Ghenadi Timcenko, aflat pe lista celor sancţionaţi. În replică, Comisia Europeană a tăiat o parte din fondurile structurale Bulgariei şi a ameninţat că va tăia şi mai multe şi, cu toate acestea, a trebuit să mai treacă aproape două săptămâni până când un grup de senatori americani să convingă în sfârşit guvernul de la Sofia să renunţe la proiect.

Acum, de la Ankara, Putin a acuzat presiunile Uniunii Europene făcute asupra Bulgariei şi încălcarea suveranităţii acesteia şi a acuzat Bulgaria că a cedat acestor presiuni în pofida faptului că, la o cifră de afaceri de 500 de milioane de dolari, pentru Bulgaria era în interesul ei să continue construcţia proiectului.

Putin a motivat renunţarea la South Stream prin blocarea de către Sofia a proiectului. Aceasta a determinat un lider politic bulgar să denunţe un bluff din partea liderului rus, care ar vrea să mute întreaga povară asupra Bulgariei pentru a o forţa să revină asupra deciziei. Despre o cacealma au vorbit însă şi câţiva analişti occidentali care au observat că Putin speră că anunţul privind renunţarea la proiect şi „reorientarea“ spre Turcia ar putea determina statele direct interesate – Austria, Bulgaria, Ungaria, Italia şi, eventual, Germania – să formeze o forţă de presiune în cadrul Consiliului European care să ducă la modificarea legislaţiei privind concurenţa şi reluarea proiectului. De altfel, actualul guvern bulgar şi-a declarat deja disponibilitatea pentru a relua lucrările la South Stream dacă legislaţia europeană va permite şi a menţinut interdicţia privind exploatarea gazelor de şist.

Pe de altă parte, alţi analişti con­sideră că anunţul reprezintă recu­noașterea din partea lui Putin a noilor realităţi geopolitice şi geoeconomice din regiune şi o repliere. Livrările de gaz spre Europa contează pentru 80% din profiturile Gazprom şi se bazează pe contracte pe termen lung legate de evoluţia prețului petrolului. Din luna iunie până în decembrie, preţul petrolului a scăzut cu 40% ca urmare a revoluţiei hidrocarburilor de şist din Statele Unite şi cererea de gaze din Europa a scăzut, ca urmare, cu zece procente. În consecință, în acest moment Gazprom vinde în Europa în pierdere. Mai mult, Rusia sângerează miliarde de dolari de la impunerea sancţiunilor, retragerile de capital de pe piaţa rusă totalizând anul acesta 125 miliarde dolari. Dacă această tendinţă precum şi preţul redus la petrol se vor menţine, această situaţie va aduce Rusia în recesiune în perioada următoare. Gazprom va fi obligată să se menţină pe linia de plutire, nici vorbă să se gândească măcar la investiţii faraonice de 40 miliarde dolari, la cât era estimată construcţia South Stream, iar Rusia nu îşi va mai putea permite să închidă robinetul Ucrainei pentru că prin Ucraina trebuie să treacă cea mai mare parte a gazului rusesc spre Europa. Acest lucru singur va oferi Ucrainei o forţă de negociere sporită în raporturile cu Moscova. Acestea sunt noile realităţi, iar volta neaşteptată a lui Putin spre Turcia ar putea fi explicată printr-o tentativă de a controla pagubele.

Întoarcerea spre Turcia

Propunerea lui Putin pentru turci este o conductă cu capacitatea de 63  miliarde metri cubi pe an, ceea ce reprezintă de patru ori mai mult decât primeşte Turcia în prezent din Rusia. Putin a mai propus creşterea livrărilor începând din acest an la un preţ redus cu 6%, în schimbul acceptării ofertei sale. O conductă cu asemenea capacitate depăşeşte consumul anual al Turciei şi, oricât îşi doreşte preşedintele turc Erdogan să strângă legăturile cu Turcia, nu va accepta să devină complet dependent de gazul rusesc, mai ales că Turcia are propriul proiect de conductă cu capacitate de 16 miliarde metri cubi împreună cu Azerbaidjanul – Trans-Anatolia (TAP), proiectul care a ucis Nabucco – şi pe care companiile turcă Botaş şi azeră Socar vor începe să o construiască începând din 2015. Singurul mod în care o asemenea conductă ar avea sens este ca gazul rusesc să ajungă, în final, tot în Europa. Pentru aceasta, Putin a propus construcţia unui hub – centru de depozitare şi distribuţie – la graniţa Turciei cu Grecia, dar de aici, nu mai este clar dacă ruşii ar accepta să respecte reglementările europene privind administrarea conductelor sau ar reveni la vechiul joc cu Grecia şi Italia. Oricum ar fi, noul South Stream ar reprezenta o concurenţă la TAP, ceea ce ar deschide oportunităţi interesante pentru România.

Consecinţele dispariţiei South Stream

Sursele contactate de „România liberă“ au indicat drept o primă consecinţă consolidarea poziţiei Ucrainei, care se eliberează de chinga energetică rusească şi de ameninţarea cu oprirea livrărilor. Ucraina se va putea concentra, în sfârşit, asupra refacerii propriului sistem de conducte, care să-i permită aprovizionarea din mai multe surse. Ucraina nu are bani deocamdată să facă asemenea investiţii, iar preţurile mici descurajează mari proiecte, dar ele s-ar putea face cu bani europeni pentru un beneficiu pe termen lung atât pentru Ucraina, cât şi pentru Europa. În al doilea rând, vor reveni în discuţie sursele alternative la gazul rusesc şi în special dezvoltarea de capacităţi de gaz natural lichefiat (LNG) pentru a creşte volumul gazelor care pot fi tranzacţionate prin contracte spot (nelegate de preţul petrolului), care ar diminua şi mai mult dependenţa Europei de gazul rusesc.

Consecinţele pentru România

În plină criză ucraineană au apărut ştiri, cel mai probabil fabricate la Moscova, că este foarte posibil ca gazul extras din perimetrele româneşti de la Marea Neagră să fie livrat de companiile concesionare prin South Stream. Atunci, preşedintele Băsescu a ieşit public pentru a garanta că „nici un centimetru cub de gaz românesc nu va ajunge în South Stream“. Dacă

South Stream dispare, dispare şi această posibilitate. O altă posibilitate, puţin discutată, ar fi fost transportul acestui gaz prin conductele din Crimeea, dar şi aceasta a murit odată cu ocuparea peninsulei. Cu alte cuvinte, România devine obligată să îşi dezvolte infrastructura de transport de gaze de la Constanţa spre restul ţării şi al Europei.

În acest context se aşează şi declaraţiile făcute ieri de ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, care a afirmat că România se va concentra asupra construcţiei unei conducte Dobrogea – Podişor, judeţul Giurgiu, în valoare de 230 de milioane de euro. Ministrul a răspuns în acest fel ştirilor despre o propunere slovacă privind o conductă numită Eastring care să aducă gaz din vestul Europei prin România şi Bulgaria spre Grecia. Ministrul are dreptate în măsura în care dezvoltarea infrastructurii dinspre Dobrogea spre Vest să fie cerută de o producţie semnificativă. Potrivit sursei citate, se aşteaptă în curând veşti bune de la exploatarea Domino 2 începută de Exxon Mobil şi OMV Petrom în luna iulie.

Cu perspectivele rezervelor din Marea Neagră şi a rezervelor de gaze de şist – afirmaţiile lui Victor Ponta că n-am avea gaze de şist făcute în campania electorală au fost respinse discret de Chevron, care a amintit că nu este vorba decât de un singur puţ – România îşi poate asigura din producţie proprie necesarul de gaze şi, mai mult, în absenţa competiţiei din partea Gazprom, ar putea obţine un control mai mare asupra fluxului de gaz din Marea Neagră.

În privinţa surselor alternative, dacă azerii vor avea o concurenţă serioasă în Turcia, atunci există o şansă pentru resuscitarea proiectului AGRI de aducere a gazului lichefiat azer prin intermediul Georgiei, la Constanţa.

Conectare

Conducta Dobrogea-Podișor, finalizată în 2019

Directorul general Transgaz, Petru Văduva a precizat, pentru „România liberă“, că lucrările de construcție a conductei Dobrogea-Podișor ar putea începe cel mai devreme în 2016, iar trei ani mai târziu aceasta ar putea fi dată în funcțiune. “În prezent lucrăm la studiile de fezabilitate și sperăm ca la începutul anului să primim aprobarea de finanțare a Comisiei Europene“, a adăugat Văduva.

Share

Articole pe aceeași temă

0 Commentarii

Nu exista comentarii!

Nu sunt comentarii la acest moment, nu doriți să adăugați un comentariu?

Scrie un comentariu

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.
Câmpurile necesare sunt marcate cu *