News

Dodon se va „sfătui neoficial” cu societatea civilă din Transnistria cum să procedeze, „când va obține majoritatea parlamentară”

Dodon se va „sfătui neoficial” cu societatea civilă din Transnistria cum să procedeze, „când va obține majoritatea parlamentară”
September 22, 2017

Președintele Igor Dodon planifică o întâlnire cu societatea civilă din Transnistria. Vrea să sporească, astfel, încrederea oamenilor de acolo în autoritățile de la Chișinău. Potrivit șefului statului, întâlnirea ar urma să aibă loc luna viitoare. El a făcut aceste dezvăluiri în cadrul unei emisiuni televizate.

Mai mult, Dodon spune că aceasta va fi o întâlnire neoficială, care se va desfășura departe de ochii presei. „Vreau să avem o întâlnire neoficială. Dacă doresc, pot participa şi deputaţii, dacă le va permite „Şheriff”-ul (compania care controlează autorităţile de la Tiraspol). Fără presă, ca nimeni să nu se teamă, căci se pare că acolo sunt represiuni”, a spus Igor Dodon.

Dodon intenţionează să discute cu reprezentanţii societăţii civile din stânga Nistrului problemele commune precum cele legate de viitorul republicii Moldova şi condiţiile de pace pe Nistru. El spune că, în prezent, un singur lucru îl împiedică să reunească țara: actuala guvernare și declarațiile
antirusești ale acesteea. „Este clar că, acum, nu vom rezolva situaţia atâta timp cât în Parlament şi în Guvern se fac declaraţii antiruseşti. Dar trebuie să ne aşezăm la masă şi să ne gândim ce vom face mai departe atunci când vom obţine majoritatea parlamentară”, a spus Dodon.

De asemenea, șeful statului se declară deschis pentru dialog cu conducerea şi cu locuitorii Transnistriei.

Share

Articole pe aceeași temă

0 Commentarii

Nu exista comentarii!

Nu sunt comentarii la acest moment, nu doriți să adăugați un comentariu?

Scrie un comentariu

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.
Câmpurile necesare sunt marcate cu *