News

Fostul magnat rus Mihail Hodorkovski: Putin este un “rege gol” care se confruntă cu un dezastru economic

Fostul magnat rus Mihail Hodorkovski: Putin este un “rege gol” care se confruntă cu un dezastru economic
February 27, 2015

Fostul magnat rus Mihail Hodorkovski a declarat joi că Vladimir Putin este un “rege gol” care domneşte peste o economie ce va regresa şi mai mult, generând în cele din urmă o bătălie între clanurile rivale din Moscova, relatează Reuters, în pagina electronică. “Putin cu pieptul gol nu este un lider atotputernic. Este un rege gol”, a declarat Hodorkovski la Londra.

131220165805-russia-putin--khodorkovsky-split-story-top

Fostul om de afaceri, care controla odinioară cea mai mare companie petrolieră din Rusia, Iukos, şi care a fost arestat în 2003 şi eliberat în 2013, a declarat că economia rusă va regresa şi mai mult şi că în cele din urmă slăbiciunea sa va genera o bătălie între clanurile puternice care domină Rusia, scrie Mediafax.

Într-un mesaj care ar putea atrage furia liderului de la Kremlin, fostul magnat a cerut Occidentului să construiască legături cu grupările de opoziţie în aşteptarea unui sfârşit pentru epoca Putin.

“Mâine, când regimul se va schimba, va trebui să construiţi o relaţie şi veţi avea puţin timp” la dispoziţie, a declarat Hodorkovski, în vârstă de 51 de ani, în cadrul unui eveniment organizat de centrul de reflecţie Chatham House.

Hodokovski susţine că puterea lui Putin este în declin dar că sfârşitul preşedinţiei acestuia, care a început în 1999, ar putea dura şi ar putea fi dureros şi periculos atât pentru Occident, cât şi pentru Rusia.

“Rusia va rămâne multă vreme în agonie la căpătâiul împăratului bolnav. Va fi dureros pentru populaţie şi periculos pentru Occident”, a declarat Hodorkovski.

El a afirmat că, în opinia sa, conflictul din Ucraina va escalada, în timp ce scopul ultim al lui Putin este mult mai vast. “Putin nu are nevoie de Donbas (estul Ucrainei). El vrea să stabilească soarta lumii la discuţiile cu preşedintele SUA”, a afirmat Hodorkovski. “Putin visează să ajungă la o înţelegere cu Statele Unite în legătură cu noua ordine mondială, când lumea va fi împărţită în sfere de influenţă. Când nu vei putea interveni în zona altcuiva. Ca să nu mai vorbim despre politica internă”, a adăugat el.

Share

Articole pe aceeași temă

0 Commentarii

Nu exista comentarii!

Nu sunt comentarii la acest moment, nu doriți să adăugați un comentariu?

Scrie un comentariu

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.
Câmpurile necesare sunt marcate cu *